031 40 22 300 help@vietatis.ro

Franklin spunea:
“Toate bolile pot fi prevenite și vindecate, inclusiv cele ale bătrâneții și nimeni nu ne poate împiedica să  prelungim viața”

 

 

CÂINI

Vaccinări:

  1. Boala lui Carré
    Boala lui Carré, cunoscută şi sub alte denumiri ca jigodia sau febra catarală malignă, este o boală infectocontagioasă care se caracterizează prin sindrom febril, catar al mucoaselor, tulburări oculare, pulmonare, digestive, nervoase şi cutanate. Perioada de incubaţie este de 3-7 zile, boala debutand printr-un sindrom febril. In evoluţia bolii lui Carré se disting patru forme clinice: supraacută, acută, subacută şi cronică. Mortalitatea în această boală este crescută (>90%), iar singura prevenție este vaccinarea.
  1. Parvoviroza
    Parvoviroza este produsă de un virus (Virusul Parvovirozei Canine-CPV) ce acționează la nivel intestinal și / sau cardiac. Virusul parvovirozei acționează în sistemul digestiv și produce în principal colica abdominală cu vomă și diaree. Parvoviroza este o boala foarte gravă, adeseori mortală, de aceea se recomandă vaccinarea preventivă.
  1. Leptospiroza
    Leptospiroza este o infecție bacteriană care afectează sângele, ficatul și rinichii câinelui. Cei mai frecvenți purtători ai bacteriilor care cauzează leptospiroza sunt rozătoarele. Perioada de incubație (perioada cuprinsă între momentul infestării și primele semne clinice ale bolii) este cuprinsă între 4 și 12 zile. Pentru a preveni în totalitate riscul de LEPTOSPIROZĂ, există vaccinuri, care, odată administrate la timp, vor îndepărta eficient pericolul.
  1. Hepatita infecțioasă (Rubarth)
    Hepatita infecțioasă canină (HIC), cunoscută și sub denumirile de encefalita vulpilor și boala Rubarth este o boală infecțioasă având răspândire mondială, manifestată prin ochi albaștri, letargie, febră ușoară, congestia mucoaselor aparente, stare de depresie gravă, cu leucopenie accentuată și timp de coagulare prelungit. Complicațiile oculare datorate infecției cu tulpini virulente de CAV-1 se întâlnesc la 20% din câinii infectați natural și la mai puțin de 1% din câinii vaccinați. Recuperarea ochiului se face în 21 de zile postinfecție. Dacă procesele inflamatorii sunt grave ca urmare a creșterii presiunii intraoculare, apare glaucomul. Prevenția se face prin vaccinare
  1. Parainfluența
    Parainfluența canină este o infecție virală a căilor respiratorii  produsă de virusul parainfluenței PI-3. Acesta este un virus respirator extrem de contagios, unul dintre cei mai întâlniți patogeni ai traheobronșitei infecțioase, cunoscută și sub numele de “tuse câinească”. Simptomele de: febră, abatere, anorexie, jetaj seros, apoi sero-mucos și în final mucopurulent, catar ocular, sunt foarte severe. Când intervin complicații secundare (infecții bacteriene), apar simptome de bronhopneumonie. Respirația este dispneică (dificilă), tusea este dureroasă. Apare senzația de sufocare. Prevenția se face prin vaccinare.
  1. Rabia
    Rabia este o boala eradicată, se transmite de la animal la om de aceea a fost impus de lege ca fiecare animal să fie vaccinat. Rabia este o boală acută infecțioasă, determinată de virusul rabic, transmisă de la animalul bolnav prin mușcătură sau contact cu salivă, caracterizată prin apariția unei encefalite care duce invariabil la deces. Calea de transmitere este parenterala prin muscatura, cand se inoculeaza saliva animalului. De asemenea, se mai poate transmite în absența mușcăturii, atunci când există leziuni tegumentare și persoana vine în contact cu saliva animalului. Contagiozitatea animalului începe înainte de apariția semnelor de boală, cu aproximativ 5-7 zile înainte și până când decedează. Durata bolii la animal este de aproximativ 7 zile. Principalele specii de animale afectate de infecția rabică în România sunt: vulpea, pisica și câinele. Profilaxia preaccident se face prin solicitarea examenului veterinar și  vaccinarea antirabică a animalelor domestice, în special a câinilor.
  1. Tusea de canisa
    Tusea de canisă este o viroză respiratorie și apare în aglomerările de câini (locuri de joacă, canise, la țară unde stau mai mulți în cuști). Este o afecțiune a căilor respiratorii superioare, foarte contagioasă, și este cauzată de 3 agenți: virusul parainfluenței, bacteria Bordetella bronchiseptica și Mycoplasma. Factorii care favorizează această TRAHEOBRONȘITĂ INFECȚIOASĂ sunt de obicei spațiile închise și comunitățile mari de animale (ex. parcuri, canise, adăposturi). Simptomele apar la 3-4 zile de la contactul cu un animal bolnav (perioada de incubație). Boala se manifestă prin tuse uscată, strănut, secreții nazale apoase, vomă / spută spumoasă albicioasă (datorată episoadelor repetate de tuse). Prevenția constă în vaccinarea anuală.

 

PISICI

Vaccinări:

  1. Rinotraheita
    Rinotraheita infecțioasă este o boală respiratorie, foarte des întâlnită la pisicile ce provin dintr-un mediu igienico-dietetic necontrolat sau părinți nevaccinați. Rinotraheita virală este o boală infecțioasă acută caracterizată prin strănut, febră, rinită, conjunctivită și keratită (inflamația corneei) ulcerativă care afectează predominant pisicile tinere. Evoluția bolii este de 7-10 zile, în cazul în care nu apar alte complicații. Prevenția acestei boli virale este realizată prin vaccinare, mai întâi la vârsta de 8-10 săptămâni, apoi la vârsta de 12-14 săptămâni, urmate de vaccinarea anuală pe timpul vieții de adult. În crescătoriile de pisici se poate administra mai întâi un vaccin intranazal la vârsta de 10-14 zile, apoi se urmează schema uzuală de vaccinare.
  1. Caliciviroza
    Caliciviroza este o boală care afectează aparatul respirator al felinelor.  Este o boală infecțioasă ce se manifestă de obicei la nivelul aparatului respirator și afectează gâtul, ochii, cavitatea nazală și orală, și câteodată sunt afectate și intestinele și plămânii. Semnele clinice pe care le prezintă o pisică infectată sunt diverse: de la letargie, pierderea poftei de mâncare, strănut, febră, inflamarea membranei mucoasei nazale, ochi umezi, conjunctivite și ulcerarea cerului gurii și a limbii, până la unele specii ale virusului care pot provoca șchiopătat, mai ales la pui, sau pneumonie. Prevenirea calicivirozei se face prin vaccinurile create împotriva acestor boli, care sunt foarte eficiente și sigure. De asemenea este indicată evitarea de locuri aglomerate cu populații de pisici.
  1. Panleucopenia
    Panleucopenia este o boală virală. Panleucopenia felină este o afecțiune virală extrem de contagioasă, adesea fatală. Virusul de panleucopenie afectează rapid celulele roșii ale organismului, în special celulele tractului intestinal și măduvei osoase. De asemenea, afectează și celulele stem ale fetusului aflat în dezvoltare. Printre simptomele panleucopeniei feline se numară: voma, diareea, deshidratarea, pierderea în greutate, anemia, febră, depresia, pierderea completă a interesului pentru mâncare, lipsa de coordonare, letargie. Cea mai eficientă metodă de prevenire a panleucopeniei feline o reprezintă vaccinarea! De asemenea, pisicile sănătoase trebuie să stea la distanță de cele bolnave.

 

Alte boli la pisici (boli neacoperite eficient de vaccin dar pentru care facem tratament de susținere pentru creșterea imunității):

  1. Felv-Fiv
    Virusul imunodeficienței feline (FIV) este un tip de virus denumit retrovirus. Face parte din aceeași familie ca și virusul leucemiei feline (FeLV). Retrovirusurile sunt -fragile, fiind inactivate cu ușurință de către lumina ultravioletă, căldură, detergenți și uscăciune.
  1. Peritonita infecțioasă
    Peritonita infecțioasă felină este o boală virală cauzată de anumite tulpini ale coronavirusului cu localizare la nivelul intestinului. Semnalmentele clinice primare sunt adesea: febră, anorexie, letargie, forma umedă (abdomen destins, plin cu lichid), forma uscată. În cazul acestei boli incurabile medicul veterinar va aplica un tratament de susținere cu medicamente antibiotice și o nutriție care să ajute sistemul imunitar bazat pe minerale și vitamine. Însă acest ajutor va fi temporar deoarece infecția avansează și boala progresează invariabil.

 

Deparazitări:

  1. Deparazitare internă – prevenția bolilor parazitare intern și a bolilor transmise de acești vectori
  • Ancylostoma caninium (Viermi cu cârlig) – dacă puiul mănâncă, linge sau are acces într-o zona contaminată.
  • Toxocara canis, Toxascaris leonine (Viermi rotunzi) – îi are de la mamă sau dacă mănâncă pământ, fecale.
  • Trichuris vulpis este un parazit intestinal, prezent mai ales în intestinul gros al animalelor.
  • Dirofilaria (Dirofilaria immitis) este un parazit inelat care se transmite de la gazdă la gazdă, prin mușcăturile de țânțari. Dirofilarioza este un tip de vierme filarial, un mic vierme fir care cauzează filarioza. Gazda definitivă este câinele, dar poate infecta, de asemenea, pisici, lupi, coioți, vulpi și alte animale, cum ar fi dihori, leii de mare și chiar, în condiții foarte rare, omul. Se situează deseori în sistemul pulmonar arterial (arterele pulmonare) sau în inimă, și are un efect major asupra sănătății, deteriorând vasele pulmonare și țesuturile. Infecția cu dirofilaria poate duce la boli grave pentru animal, cauzând chiar moartea, de obicei ca urmare a insuficienței cardiace congestive.
  • Aelostrungylus abstrusus – Aelurostrongylus abstrusus, cel mai comun vierme pulmonar la pisici, se găsește în multe părți ale lumii, ei sunt paraziți mici (masculi de 7 mm, femele 10 mm), adânc încorporati în țesuturile pulmonare. Ouăle sunt forțate în canalele alveolare și alveolele adiacente, unde formează mici noduli. Odată ce larvele evadează, acestea sunt tușite, înghițite, și trecute în fecale. Ciclul de viață include melci ca primele gazde intermediare, și broaște, șopârle, păsări, sau rozătoare ca gazde de transport de larve închistate. Atunci când una dintre aceste gazde de transport este consumată, larvele migrează de la stomac la plămâni prin cavitățile peritoneale și toracice. Ele ajung la plămâni în termen de 24 de ore și sunt observate în fecale.
  • Giardia – Giardioza se referă la o infecție intestinală, care este cauzată de giardia, parazit protozoar, care este cel mai frecvent parazit intestinal, acesta se găsește la om. Câinii dezvoltă infecția prin ingerarea părților infecțioase (chisturi), care sunt vărsate în fecale de un alt animal. Contaminarea poate fi de la un contact direct sau indirect cu chisturi infectate. Organismele, odată ce au fost ingerate, își fac drum în intestin, cauzând adesea diaree. Tratamentul se realizează de obicei în ambulatoriu, cu un prognostic bun.
  • Coccidioza (Isospora) – Coccidii sunt paraziți microscopici intestinali la câini și pisici. Ei sunt extrem de comuni, dar foarte rar determină simptome la animalele adulte. La căței și pisici, ele sunt o cauză frecventă a diareei. Netratate, cazuri severe de coccidii la animale tinere pot duce la diaree profundă, deshidratare și boli grave. Cu toate acestea, cele mai multe cazuri de coccidii nu au aceste consecințe. Tratamentul coccidiozei poate fi frustrant. Unele animale de companie necesită o perioadă prelungită de tratament pentru eliminarea paraziților. Odată ce tratamentul este pus în aplicare, complicațiile grave ale coccidiozei sunt puțin probabil să se dezvolte. Alte tipuri de coccidii au caracteristici clinice unice. Simptomatic diareea este cel mai frecvent simptom al infestării cu coccidii/isospora. Gradul de diaree variază. Unele animale de companie pot avea mișcări intestinale ușoare. Altele pot avea diaree severă, urât mirositoare. În unele cazuri, diareea poate fi sângeroasă. Alte animale de companie cu infestările coccide nu prezintă nici un simptom.
  1. Deparazitare externă – prevenția parazitozelor externe si a bolilor transmise de acești vectori – Babesioza, Dirofilarioza, Boala Lyme, Erlichioza, Anaplasmoza
  • Babesioza – este o parazitoză, recent aparută pe meleagurile românești. Originară din Asia, zonă caldă, boala s-a răspândit în întreaga lume datorită creșterii temperaturii medii anuale. Babesioza este o piroplasmoză produsă de protozoare din genul Babesia care infestează diverse specii de animale (cai, câini, pisici, chiar și omul uneori). La câine 2 specii sunt incriminate pentru producerea acestei afecțiuni: Babesia canis (de dimansiuni mai mari) și Babesia gibsoni (specia mai mică). Boala este transmisă de către căpușe care sunt gazdele intermediare ale parazitului. Căpușele eliberează microorganismele tinere în torentul sangvin al cîinelui. Acestea se atașează de hematii (globulele roșii) și le invadează. În interiorul hematiei organismele se divid în două și apoi încep să secrete enzime toxice care distrug hematia. Microorganismele sunt eliberate din nou în torentul sangvin unde vor ataca alte hematii. Căpușele pot consuma aceste globule roșii infestate și pot transmite Babesia la un alt animal. Și astfel ciclul se repetă. În formă acută, semnele sunt variate și de intensitate crescută: letargie, febră, mucoase / gingii palide, splenomegalie / hepatomegalie (mărire în volum a splinei și ficatului), ganglioni umflați, urină închisă la culoare, icter (îngălbenirea pielii și a conjunctivei ochilor din cauza biliruginei eliberată în exces în sânge), creșterea ritmului cardiac ( ca măsură a organismului să compenseze anemia), lipsa poftei de mâncare. Dacă semnele infecției acute sunt de intensitate moderată și ne-letale, se trece în forma cronică. Animalul aparent sănătos este totuși purtătorul paraziților și îi poate transmite altor câini prin intermediul căpușelor. Această boală este dificil de diagnosticat. O analiză simplă de sânge poate detecta anemia (scăderea numărului de globule roșii) și trombocitopenia (scăderea trombocitelor). În foarte puține cazuri microrganismele pot fi văzute pe frotiu de sânge, șansele sunt mai mari dacă sângele este recoltat din capilare (ureche) decât din vasele de sânge. Aceasta este o confirmare a infecției, însă absența lor de pe frotiu nu înseamnă că animalul este sănătos. Detectarea anticorpilor împotriva Babesiei este o altă analiză de confirmare a infecției. Prevenția este cea mai bună metodă pentru a vă scăpa companionul de această boală. Ținerea căpușelor la distanță de câine este cea mai eficientă modalitate de a vă feri de babesioză. Orice stăpân de câine trebuie să își ducă patrupedul la veterinar pentru o deparazitare externă lunar în lunile de vară.
  • Boala Lyme este cauzată de Borrelia burgdorferi și este transmisă de căpușele de căprioară (sau căpușe înrudite). Organismul cauzator nu poate supraviețui în mediu. Transmiterea se face de la o căpușă fixată, de obicei în mai multe ore. În zonele unde boala este comună, majoritatea câinilor vor fi depistați pozitiv, prin prezența anticorpilor în sânge, însă majoritatea nu vor prezenta semne de îmbolnăvire, sau boala se poate instala după mai multe luni. Câinii care prezintă semne de îmbolnăvire, pot prezenta numeroase semne clinice, incluzând șchiopătura, dureri ale articulațiilor, febră sau stare generală proastă. În cazuri rare, câinii pot dezvolta afecțiuni grave, până la boli fatale ale rinichilor. Majoritatea cazurilor sunt vindecate prin tratament cu antibiotice adecvate, însă boala poate recidiva. Prevenirea bolii prin controlul strict al problemei căpușelor este cel mai important aspect al îngrijirii la domiciliu. Este importantă examinarea de rutină a animalelor în ceea ce privește problema căpușelor, în mod special după ce au fost în zone cu iarbă sau împădurite. Medicul veterinar poate recomanda produse împotriva căpușelor.
  • Erlichioza – Este produsă de bacteria numită Ehrlichia. Mai este supranumită și Pancitopenia canină tropicală. Infecția se realizează prin intermediul purecilor sau prin transfuziile de sânge. Severitatea simptomelor depinde de specia de Ehrilichia implicată și de răspunsul imun al câinelui afectat. În general Ehrlichia canis produce îmbolnăvirile cele mai severe. Faza acută apare la câteva săptămâni de la infectare și este foarte rar fatală. Se poate produce vindecarea sau câinele poate trece în faza subclinică care poate dura ani de zile fără ca animalul afectat să manifeste vreun simptom. Unii câini trec în faza cronică cu forme clinice foarte grave. În practică aceste forme sunt greu de deosebit. Animalul poate prezenta: febră, letargie, pierdere de apetit și de greutate, sângerări anormale la nivelul nasului și pielii, ganglioni și splină marită, dureri musculare și de articulații, tuse, scurgeri nazale și oculare, vomă și diaree, inflamația ochilor, semne nervoase. În formă cronică poate apare involuția unor organe în special a rinichilor. Diagnosticul se pune pe baza testelor de sânge care ne pot indica trombocitopenie sau leucocitopenie. Foarte rar se pot identifica direct în frotiu, în acest caz diagnosticul fiind unul de certitudine.Testele care determină anticorpi antiehrlichia pot da erori destul de frecvent fiind mult mai precise testele genetice. Animalele infectate cu Ehrlichia pot fi infectate și cu Babesia, boala Lyme sau Bartonella și astfel simptomatologia se poate agrava, Ehrlichioza fiind mai greu de depistat. Tratamentul este pe bază de doxicilină pentru mai multe săptămâni și poate fi completat eventual de transfuzii în caz de trombocitopenie severă. Singura măsură de prevenție este deparazitarea externă lunară a câinilor întrucât transmiterea se face prin pureci. Foarte important de reținut este faptul că această boală este una transmisibilă și la om tot prin intermediul purecilor.
  • Anaplasmoza
    Rickettsioză transmisă prin intermediul căpușelor, se localizează în celulele sângelui (în neutrofile și trombocite), producând manifestări clinice grave la animale și om. Exista două tipuri de infecție: anaplasmoza granulocitară și anaplasmoza trombocitară.
    Anaplasmoza granulocitară sau Anaplasma phagocytophilum este o bacterie Gram negativă, obligatoriu intracelulară. Transmiterea bolii se face prin intermediul înțepăturii căpușelor, prin transfuzie sau alte căi adiționale. Transmiterea de la căpușă la gazda mamifer are loc după aproximativ 24 ore de la fixare. Pisicile pot fi și ele infectate. Semnele clinice nu sunt specifice: poate să apara febră, letargie, anorexie, dureri musculare și dificultate în mers, poliartrită, splenomegalie, limfoadenopatie, anemie. De asemenea, mai apare șchiopătura și durerile articulare.  Rar pot fi observate vomă, diaree, tuse, tahipnee, meningită, ataxie sau manifestări neurologice.

    Anaplasmoza trombocitară sau Anaplasma platys. Cel mai frecvent boala se întâlnește la câine însă au fost raportate cazuri și la pisici si alte mamifere. Semne clinice:
    – fază acută apare la 1-3 săptămâni de la înțepătura unei căpușe infectate. Primele semne clinice sunt letargia, febra, inapetența, ataxia și hiperkinezia. Limfonodurile apar mărite în volum;
    – faza subacută  – semnele clinice regresează însă elementele infectante se acumulează în splină ducând la apariția splenomegaliei. Câinii pot rămâne în această fază mai multe luni sau chiar ani. La examenul hematologic apare trombocitopenia și un nivel crescut al globulinelor;
    – faza cronică – apare în urma fazei subclinice, constă în reapariția semnelor clinice, apar sângerările anormale datorită numărului redus de trombocite, se poate observa înroșirea pielii, hematurie, epistaxis și alte semne clinice care pot apărea ca urmare a trombocitopeniei.